TBL sau The Triple Bottom Line e un concept gândit de iniţiatorul consultanţei de business sustenabil din Marea Britanie,John Elkington, încă din 1987. Minimalist, "the triple bottom line" e o direcţionare a corporaţiilor în trei direcţii axiologice: spre valorile economice, de mediu şi sociale pe care le dau.
Ceea ce mi-a atras atenţia în cartea pe care am început să o citesc, "The TBL does it all add up?" (2004)este linia evolutivă a triple bottom line , potrivit căreia, prin anii '70 PR managerii şi avocaţii aveau în vizor politicile de sustenabilitate, în timp ce anii '90 îi implică doar CEO şi membri ai boardului. E un shift care arată importanţa crescândă şi evoluţia conceptului de sustenabilitate în timp, pe durata a 20 de ani.
Revenind în spaţiul mioritic românesc, unde se vorbeşte de CSR ca despre un nou accesoriu corporatist, un "must-have" al strategiei de pr, mă gândesc, într-un suflu optimist, că stadiul prezent este o primă etapă a TBL (cea din anii '70) şi că, la un moment dat, vom acoperi avansul pe care ţările occidentale îl au(vreo douăzeci de ani).
Elkington vorbeşte despre 7 revoluţii, 7 schimbări paradigmatice care marchează tranziţia spre un capitalism sustenabil: pieţele, valorile, transparenţa, tehnologie life-cycle, parteneriate, timp şi guvernare corporativă. Prima revoluţie, care va fi rezultatul concurenţei pe pieţe, va duce la reale cutremure economice care vor transforma lumea; de fapt, pieţele, tixotropice, vor înghiţi companii şi industrii, în condiţiile în care nu vor fi abordate strategii de gândire TBL.
A doua revoluţie, a valorilor implică o revalorizare a valorilor universale, ceea ce, din nou, poate avea ca finalitate o societate tixotropică.
Revoluţia la nivelul parteneriatelor mi-a atras atenţia.Pentru că noi tipuri de parteneriate între companii vor apare, organizaţiile concurente începând să flirteze pentru a realiza cea de-a treia şi cea de-a patra revoluţie de sustenabilitate.
A şaptea ravoluţie,de guvernarea corporativă,rezultată din evoluţia celor anterioare, va creşte şansele dezvoltării unui capitalism sustenabil.
Toate schimbările sunt strict legate de mişcările din peisajul politic. Orice evoluţie în afara acestuia fiind imposibilă.
joi, 29 ianuarie 2009
Interdependenţa
Klaus Schwab, director executiv şi iniţiator al World Economic Forum, în Foreign Affairs, Ian./Feb. 2008, în articolul „Global Corporate Citizenship: Working With Governments and Civil Society”, exprima un punct de vedere demn de luat în vizor. El afirmă că azi asistăm la o descreştere a puterii statelor şi a creşterii continue a influenţei companiilor asupra comunităţilor, vieţilor, oamenilor şi mediului.
Altfel spus, pe măsură ce puterea statelor slăbeşte, sfera de influenţă a mediului de afaceri se lărgeşte. În aceste condiţii, concluzia lui Schwab sună cam aşa "companiile trebuie să se implice în problemele sociale globale. În acelaşi timp, trebuie să înţelegem că mediul de afaceri nu poate rezolva singur marile probleme globale cum ar fi sărăcia, slaba calitate a educaţiei şi a serviciilor de sănătate. Guvernele sunt primele responsabile pentru aceste servicii publice."
În acest sens, derularea unor practici de strategii de sustenabilitate nu poate fi pusă pe seama voluntariatului giganţilor economici, vinovaţi pentru compromiterea mediului sau a altor acţiuni degradante. Reglementarea unui astfel de comportament trebuie să existe la nivelul structurilor guvernamentale. Cel puţin, aşa ar trebui să se întâmple.
Altfel spus, pe măsură ce puterea statelor slăbeşte, sfera de influenţă a mediului de afaceri se lărgeşte. În aceste condiţii, concluzia lui Schwab sună cam aşa "companiile trebuie să se implice în problemele sociale globale. În acelaşi timp, trebuie să înţelegem că mediul de afaceri nu poate rezolva singur marile probleme globale cum ar fi sărăcia, slaba calitate a educaţiei şi a serviciilor de sănătate. Guvernele sunt primele responsabile pentru aceste servicii publice."
În acest sens, derularea unor practici de strategii de sustenabilitate nu poate fi pusă pe seama voluntariatului giganţilor economici, vinovaţi pentru compromiterea mediului sau a altor acţiuni degradante. Reglementarea unui astfel de comportament trebuie să existe la nivelul structurilor guvernamentale. Cel puţin, aşa ar trebui să se întâmple.
Office Linebaker
Ce-ar fi dacă toate încălcările etice dintr-o companie ar fi sancţionate imediaaat? Şi nu prin sancţiuni oarecare, ci cu ajutorul lui Terry. Am putea vorbi de o disciplină etică? See this. It's rough.
http://www.youtube.com/watch?v=oU1jra7RKCQ
http://www.youtube.com/watch?v=oU1jra7RKCQ
duminică, 30 noiembrie 2008
De Zilele Bizz
O zi de conferinţe destinate RCS-ului. Multă filantropie, mai puţin RSC; spun asta pentru că filantropia e doar o parte a RSC-ului. Nu spun că nu e bine că e, don't get me wrong sweethearts.
Mi-a atras atenţia prezentarea lui Robert Brown, Managing Director la Braun & Partners Ltd..Dacă secolul al XX-lea a fost cel al companiei orientate spre marketing, secolul al XXI-lea este reprezentativ pentru companiile orientate către responsabilitate. Cea mai mare provocare a mediului corporatist din secolul al XXI-lea este găsirea celei mai bune modalităţi de integra valorile sociale ale stakeholderilor în operaţiunile lor de business.
Friedman vorbeşte despre noul rol al companiilor, făcând referire la teoria stakeholderilor, la crizele de reputaţie şi la provocările schimbărilor de mediu (Al Gore. În centrul companiilor se află reţeaua interacţiunilor dintre stakeholderi şi instituţii.
Braun a prezentat rezultatele unui studiu realizat de United Nations Development Programme (UNDP), realizat în 10 tări, pe 500 de companii: CSR-ul este definit ca strategie (23,6%) şi ca angajament faţă de stakeholderi (24,7%), mai puţin ca guvernare, management al performanţei, transparenţa în relaţia cu publicul şi ca o asigurare. În contextul secolului al XXI-lea, CSR-ul este o strategie de afaceri, ca oricare alta.
Instrumentul folosit pentru măsurarea activităţii de CSR este accountabiliy rating, aplicat pentru prima dată în anul 2004 şi presupune patru domenii de evaluare, printre care integrarea socială, economică şi de mediu, identificarea şi angajamentul faţă de stakeholderi şi impactul companiei asupra mediului.
Top 3 companii responsabile social la nivel global sunt Vodafone (77,7 %), General Electric (70, 2) şi HSBC(67,7).
Contextul actual al companiilor orientate spre responsabilitate poate fi schiţat astfel:
- CSR-ul este aplicat doar de companiile mari (new waz of doing business);
- instrumentele de management sunt rudimentare;
- contextul (mediu, produse organice) este mai important decât forma (procese, sisteme de management).
"Think global, act local !" ese deviza strategică, orientarea către stakeholderii locali.
Un alt vorbitor, Dragoş Bucurenci, a prezentat situaţia CSR-ului în contextul actualei crize globale şi a vorbit despre activităţile Asociaţiei MaiMultVerde, care a investit peste 1 milion €, fonduri colectate de la marile companii.
Bucurenci susţine că reducerea bugetelor de CSR ar însemna o adâncire şi mai mare a crizei, din moment ce motivul declanşării acesteia este lipsa de responsabilitate. Un alt motiv nominalizat de Bucurenci este deficitul de încredere (nu cel de lichidităţi) în instituţiile bancare, băncile fiind, din acestă perspectivă, debitori de încredere.
Deşi acţiunile de CSR sunt adoptate în marea lor majoritate de companiile mari, companiile mici ar trebui să realizeze importanţa pe care pot să o aibă în acest proces; însă companiile mici sunt ocupate de obţinerea profitului şi nu au o cultură a responsabilităţii.
Concluzinând, momentul actual al crizei este un moment bun pentru ca diferenţierea corporaţiilor care practică activităţi de responsabilitate socială să fie mai vizibilă.
Mi-a atras atenţia prezentarea lui Robert Brown, Managing Director la Braun & Partners Ltd..Dacă secolul al XX-lea a fost cel al companiei orientate spre marketing, secolul al XXI-lea este reprezentativ pentru companiile orientate către responsabilitate. Cea mai mare provocare a mediului corporatist din secolul al XXI-lea este găsirea celei mai bune modalităţi de integra valorile sociale ale stakeholderilor în operaţiunile lor de business.
Friedman vorbeşte despre noul rol al companiilor, făcând referire la teoria stakeholderilor, la crizele de reputaţie şi la provocările schimbărilor de mediu (Al Gore. În centrul companiilor se află reţeaua interacţiunilor dintre stakeholderi şi instituţii.
Braun a prezentat rezultatele unui studiu realizat de United Nations Development Programme (UNDP), realizat în 10 tări, pe 500 de companii: CSR-ul este definit ca strategie (23,6%) şi ca angajament faţă de stakeholderi (24,7%), mai puţin ca guvernare, management al performanţei, transparenţa în relaţia cu publicul şi ca o asigurare. În contextul secolului al XXI-lea, CSR-ul este o strategie de afaceri, ca oricare alta.
Instrumentul folosit pentru măsurarea activităţii de CSR este accountabiliy rating, aplicat pentru prima dată în anul 2004 şi presupune patru domenii de evaluare, printre care integrarea socială, economică şi de mediu, identificarea şi angajamentul faţă de stakeholderi şi impactul companiei asupra mediului.
Top 3 companii responsabile social la nivel global sunt Vodafone (77,7 %), General Electric (70, 2) şi HSBC(67,7).
Contextul actual al companiilor orientate spre responsabilitate poate fi schiţat astfel:
- CSR-ul este aplicat doar de companiile mari (new waz of doing business);
- instrumentele de management sunt rudimentare;
- contextul (mediu, produse organice) este mai important decât forma (procese, sisteme de management).
"Think global, act local !" ese deviza strategică, orientarea către stakeholderii locali.
Un alt vorbitor, Dragoş Bucurenci, a prezentat situaţia CSR-ului în contextul actualei crize globale şi a vorbit despre activităţile Asociaţiei MaiMultVerde, care a investit peste 1 milion €, fonduri colectate de la marile companii.
Bucurenci susţine că reducerea bugetelor de CSR ar însemna o adâncire şi mai mare a crizei, din moment ce motivul declanşării acesteia este lipsa de responsabilitate. Un alt motiv nominalizat de Bucurenci este deficitul de încredere (nu cel de lichidităţi) în instituţiile bancare, băncile fiind, din acestă perspectivă, debitori de încredere.
Deşi acţiunile de CSR sunt adoptate în marea lor majoritate de companiile mari, companiile mici ar trebui să realizeze importanţa pe care pot să o aibă în acest proces; însă companiile mici sunt ocupate de obţinerea profitului şi nu au o cultură a responsabilităţii.
Concluzinând, momentul actual al crizei este un moment bun pentru ca diferenţierea corporaţiilor care practică activităţi de responsabilitate socială să fie mai vizibilă.
duminică, 2 noiembrie 2008
Responsabilitate sociala corporativa dincolo de sticla?
Pe 30 şi 31 octombrie am luat parte la dezbaterile oganizate la initiativa lui Cristian Ducu, de Ethical Management, Corporate Strategy şi Sustainable Development; o incercare, lipsita de succes, constat din păcate, de a reuni laolaltă "oamenii din biblioteci" cu oamenii de afaceri pentru a discuta chestiuni de etică în afaceri. Poate că absenţa celor din urmă s-a datorat în mare parte locaţiei, Facultatea de Filosofie(un sediu extraordinar; am vrea si la SNSPA un asemenea ambient, dar argumentul ca sediul din Povernei se afla in zona ultracentrala ar trebui sa ne fie arhisuficient pentru a ne multumi cu ce avem). De ce spun asta? Pentru ca poate daca invitatia ar fi fost pentru Hilton sau Mariott, nu ma indoiesc ca ar fi venit mai multi manageri.Asta e.
Dupa cele doua zile am inceput să mă gîndesc serios că responsabilitatea socială corporativă are nevoie de o direcţie. Până acum, direcţia sa românească este spre relaţiile publice. A fi o corporaţie care acordă un buget pentru activitatea de CSR echivalează, pentru noi, cu a face pr, cu a te promova, deci cu a face ceva tot în beneficiul corporativ, şi mai puţin pentru cel social.
Aici recunosc că mă confrunt cu o dilemă..pornind de la premisa că ceea ce nu e mediatizat în mijloacele de comunicare în masă înseamnă că nu există, şi, dacă CSR-ul este un fel de pr tocmai pentru faptul că activitatea orientată spre social a unei corporaţii este făcută publică. Atunci, mai putem vorbi de CSR dacă acesta nu este făcut public? E la fel ca actele de caritate, în ideea că rezultatul contează: donezi bani unui copil grav bolnav pentru ca acesta să se faca bine şi nu ţii ca numele tău să fie cunoscut. Putem face o comparaţie cu CSR-ul? La urma urmei, cel mai important este rezultatul: un mediu mai sanatos, mai green, o politică de etică viguroasa...nu conteaza numele.
Dupa cele doua zile am inceput să mă gîndesc serios că responsabilitatea socială corporativă are nevoie de o direcţie. Până acum, direcţia sa românească este spre relaţiile publice. A fi o corporaţie care acordă un buget pentru activitatea de CSR echivalează, pentru noi, cu a face pr, cu a te promova, deci cu a face ceva tot în beneficiul corporativ, şi mai puţin pentru cel social.
Aici recunosc că mă confrunt cu o dilemă..pornind de la premisa că ceea ce nu e mediatizat în mijloacele de comunicare în masă înseamnă că nu există, şi, dacă CSR-ul este un fel de pr tocmai pentru faptul că activitatea orientată spre social a unei corporaţii este făcută publică. Atunci, mai putem vorbi de CSR dacă acesta nu este făcut public? E la fel ca actele de caritate, în ideea că rezultatul contează: donezi bani unui copil grav bolnav pentru ca acesta să se faca bine şi nu ţii ca numele tău să fie cunoscut. Putem face o comparaţie cu CSR-ul? La urma urmei, cel mai important este rezultatul: un mediu mai sanatos, mai green, o politică de etică viguroasa...nu conteaza numele.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
